- “ The goal of adulthood is to let go of the other possible existences and to make the best of one. A successful adult is one who understands that it doesn't matter which life you ultimately pick, only that you live it well. ”
Chris Ballas
În articolele anterioare am povestit despre Copilul Interior, Părintele Critic şi Părintele Empatic, câteva dintre Părţile noastre interioare care ne dictează inconştient alegerile, comportamentul şi în cele din urmă, modul în care ne trăim viaţa.
Astăzi te invit într-o călătorie de cunoaştere a părţii de Adult, parte care joacă un rol important în supravieţuirea noastră fizică şi psihică, în luarea deciziilor şi în menţinerea echilibrului emoţional, atunci când celelalte personaje care ne populează lumea internă, fie îşi exercită în mod tiranic puterea, fie se află în conflict una cu cealaltă, creându-ne confuzie şi suferinţă.
Cine este până la urmă, Adultul?
Adultul se referă la acea parte din noi care a dezvoltat şi internalizat comportamente, atitudini şi strategii de coping menite să ne ajute să facem faţă situaţiilor provocatoare, să găsim soluţii la probleme, să ne atingem anumite obiective şi prin asta, să ne asigure supravieţuirea.
Poate că îţi aminteşti unele momente stresante din viaţa ta pe care ai reuşit să le depăşeşti, deşi atunci nu-ţi imaginai cum o să faci asta. Cum ai trecut examenele importante din facultate, organizându-ţi materia de studiu, cum ai obţinut primul job, aplicând perseverent până când ai fost chemat la un interviu, cum te-ai mobilizat după eşecuri, după ce ţi-ai deplâns soarta potrivnică, cum ai reuşit să dai jos acele kilograme, mergând la sală şi calculând caloriile, cum ai pus bani deoparte pentru primul tău concediu şi prima ta maşină.
Ştii cât de greu a fost să părăseşti acea relaţie toxică, să îţi dai demisia de la acel loc de muncă şi să o iei de la capăt în altă ţară, poate în alt oraş, fără sprijin. Pentru toate astea, ai avut nevoie de un Adult care să continuie, atunci când toate celelalte părţi ale tale, te îndemnau să renunţi.
Avem cu toţii o bază psihică pentru a ne dezvolta ca adulţi, însă asemeni unui muşchi atonic, e nevoie ca această parte să fie modelată şi exersată, încă din copilărie. Şi ce alt exemplu poate fi mai bun, decât părinţi care au ei înşişi, un Adult bine dezvoltat?
Ştim că partea noastră de Adult este activă, atunci când:
Ne folosim de gândirea critică pentru a analiza o situaţie şi a face diferenţa între bine şi rău, adevărat şi fals, util şi nefolositor.
Privim o situaţie în complexitatea ei şi culegem cât mai multe informaţii pentru a ne crea o imagine de ansamblu.
Punem emoţiile deoparte temporar, pentru a ne uita la fapte şi date concrete, astfel încât să putem trage o concluzie.
Suntem atenţi în interior şi devenim conştienţi de ceea ce gândim, simţim sau de ceea ce trezeşte în noi o anumită situaţie.
Anticipăm posibilele consecinţe şi riscuri ale unor alegeri şi comportamente.
Gândim flexibil şi ne folosim resursele creative pentru a ne imagina variante diferite de acţiune şi răspuns.
Ne comunicăm în mod asertiv sentimentele şi nevoile, chiar şi atunci când acestea sunt neplăcute pentru ceilalţi.
Suntem capabili să stabilim limite şi să le respectăm, pe ale noastre şi pe ale celorlalţi.
Privim o situaţie din perspective diferite şi integrăm astfel, părţi conflictuale din noi.
Ne exersăm capacitatea de a rezolva probleme prin diferite jocuri şi provocări.
Planificăm, organizăm şi ne stabilim obiective realiste, pentru îndeplinirea cărora ne asumăm anumite eforturi şi sacrificii.
Ne dezvoltăm resursele existente sau unele noi, pentru a creşte şi a deveni autonomi.
Ieri eram copilul căruia îi era frică să bea licoarea magică din petale de lalele, gândindu-mă că aş putea deveni o muscă. Aşa mă avertizase tata. Era tentant pe de-o parte să pot să zbor unde voiam, dar alegerea era dificilă, dacă transformarea înapoi, nu-mi era posibilă? Prima mare dilemă existenţială m-a făcut să aleg să rămân om. Nu ştiu dacă astăzi, aş mai alege la fel.
Parcă mai ieri erai un copil care credea în zâne şi în Moş Crăciun. Treptat, diferenţa între ceea ce îţi imaginai şi ceea ce era real şi posibil, a tot crescut. Te-ai lovit de realitate cu limitările ei dureroase. Pe măsură ce ai cunoscut însă frustrarea, în interiorul tău a luat naştere un spaţiu nou. O capacitate distinctă se întrezărea: rezilienţa.
Avem de mici înscrisă în noi, nevoia de creştere şi autonomie. Ce perseverenţă ciudată poate face un bebeluş să meargă de-a buşilea ca să ajungă acolo unde vrea, ca mai apoi să aibă cutezanţa să se ridice în picioare şi să imite adulţii, în ciuda căzăturilor repetate? Ce curiozitate îl împinge să înveţe să vorbească, ca să poată spune lumii că nevoile lui s-au nuanţat? Şi ce dorinţă de a fi ca cei mari, îl împinge pe copil să îşi lase jucăriile în urmă şi să-i respingă pe părinţii săi, cu ale lor valori diferite?
Şi totuşi, în ciuda impulsului natural care ne împinge să creştem, urmând fireasca dezvoltare a corpului, nu toţi purtătorii de buletin şi de riduri, sunt adulţi. Pe unii, părinţii, ei-înşişi-Copii, i-au protejat suficient de vicisitudinile vieţii, încât să fi cunoscut prea puţin amăreala dezamăgirii. Ca nişte bebeluşi uriaşi, au rămas în leagănul copilăriei care a tot crescut, an de an părinţii lor îngrijindu-se să facă unul nou, mai încăpător. N-a fost nevoie nici să meargă, căci tot ce şi-ar fi putut dori, era deja acolo, plămădit dintr-un exces-de-iubire-devenit-toxic.
Şi pe măsură ce timpul trecea şi lumea în jurul lor se schimba, ei se simţeau tot mai nepregătiţi să iasă din mirajul confortului lor. Erau bebeluşi şi erau mari şi frica de schimbare îi paraliza.
Ce se întâmplă dacă Nu avem un Adult dezvoltat?
Suntem uşor de influenţat în alegerile şi deciziile noastre, din cauza emoţiilor puternice care ne conduc.
Ne pripim în a trage concluzii adesea greşite, în lipsa mai multor informaţii.
Nu ne cunoaştem suficient de bine şi nu ştim care ne sunt nevoile, valorile şi ce ne influenţează comportamentele.
Intrăm în situaţii problematice, dificil de rezolvat, din cauza impulsivităţii.
Dezvoltăm comportamente riscante, care ne pun în pericol fizic, psihic şi emoţional.
Ne simţim blocaţi şi neputincioşi, fără să putem vedea că o situaţie poate avea mai multe rezolvări.
Ne confruntăm cu dificultăţi în relaţii din cauza stimei de sine scăzute şi a comunicării problematice.
Ne exprimăm cu dificultate trăirile, acumulând în interior frustrare, resentimente şi dezamăgire.
Ne lipsim de oportunităţi şi ocazii care să ne ajute să creştem şi să experimentăm lucruri noi.
Permitem celorlalţi să ne încalce limitele şi adesea le încălcăm noi înşine, dezvoltând furie şi agresivitate.
Suntem mai predispuşi către a dezvolta tulburări afective, burnout şi stres cronic.
Ne simţim adesea confuzi şi în conflict cu noi înşine, deseori sabotându-ne iniţiativele sănătoase.
Trăim sentimente de neputinţă şi vulnerabilitate, intrând uşor în rolul de Victimă, uneori devenind una.
Suntem dependenţi de ceilalţi într-o prea mare măsură, pentru împlinirea nevoilor şi pentru a ne simţi fericiţi.
La polul opus, există copiii-vesnic-Adulti, copiii maturi de ieri, deveniţi adulţii supra-responsabili de azi. Dacă eşti unul dintre ei, probabil ai avut o copilărie în care, dintr-un motiv sau altul, ai fost nevoit să te descurci singur.
Fie ai crescut cu un singur părinte, fie într-o familie cu multe lipsuri, fie că ai mulţi fraţi şi asta a însemnat că părinţii tăi au muncit zi-noapte şi n-aveau timp de tine, fie ai avut un părinte indisponibil emoţional, imatur, bolnav sau dependent, toate acestea au însemnat un singur lucru. Nu ai avut voie să copilăreşti.
Poate că, aşa stând lucrurile, în mintea ta atunci s-a înfiripat un gând:
"Nu pot depinde de ceilalţi şi e prea dureros să o fac, singura soluţie să fiu bine, este să nu depind de nimeni, niciodată."
Astfel se naşte Adultul rigid, Adultul-tiranic, cel care ne ajută să supravieţuim, ironic, cu preţul vitalităţii noastre. Urmând imperativul lui inconştient, respingând orice formă de vulnerabilitate şi emoţie, ne punem zi de zi pe noi armura grea a cinismului şi a lipsei de speranţă. Curând, zilele noastre îşi vor fi pierdut forma şi culoarea, chiar şi culoarea durerii, care este vie şi nicidecum goală. Am supravieţuit şi nu depindem de nimeni. Dar cu ce preţ? Suntem o hoardă de zombi.
Ce se întâmplă dacă avem un Adult extrem de dezvoltat?
Ne este dificil să intrăm în contact cu emoţiile noastre şi să ne permitem să simţim.
Suntem focusati pe căutarea soluţiilor şi ne este greu să stăm cu stările de neputinţă ale noastre sau ale altora.
Suntem percepuţi ca fiind de nădejde, dar insensibili şi lipsiţi de afecţiune.
Le permitem cu greu celorlalţi să se apropie şi să conteze pentru noi, pentru a nu deveni vulnerabili sau dependenţi.
Punem accent pe propriile capacităţi, pe independenţa şi rezilienţa cu care adesea ne mândrim.
Suntem eficienţi şi organizaţi, lăsând puţin loc spontaneităţii şi surprizelor.
Neglijam viaţa emoţională, căutând să fim prea raţionali şi corecţi.
Trăim stări de plictis, neştiind cine suntem şi ce ne place, deşi suntem pricepuţi şi capabili.
Avem dificultăţi de socializare şi integrare, fiind detaşaţi emoţional.
Urmăm în mod rigid reguli şi proceduri, lipsindu-ne de înţelepciunea subtilă a emoţiilor şi a intuiţiei noastre.
Petrecem mult timp în gândire şi în analiza ideilor, în detrimentul experimentării directe.
Supravieţuim fizic şi psihic, însă ne lipseşte bucuria, fiindcă ne protejăm de orice durere.
Ca în cazul oricărei Părţi, e important ca Adultul să-şi aibă spaţiul său, din care să ne inspire către echilibru, armonie şi stabilitate, fără a ocupa acest spaţiu în mod abuziv, nevrotic.
Dacă în interiorul tău balanţa înclină către emoţii puternice şi impulsivitate, atunci Adultul tău are nevoie să fie întărit şi dezvoltat, pentru a te ajuta să gestionezi ceea ce este copleşitor şi greu de dus. Îl vei recunoaşte în tine şi în ceilalţi, după trăsăturile sale benefice, pe care merită să le cultivi: răbdarea, încrederea, consecvenţa, onestitatea, integritatea şi înţelepciunea.
Iar dacă ai tendinţa să respingi emoţiile şi ce ţine de ele, punând pe piedestal ca zeu, Raţiunea; dacă neobosit cauţi adăpostul controlului şi al echilibrului în toate, atunci poate te întrebi, ce parte din tine negi şi judeci? Când ai luat decizia să nu depinzi de alţii, ci doar de tine şi de Raţiunea ta?
Fie că ai un Adult dezvoltat sau nu, merită să ştii că:
Ne naştem cu potenţialul de a dezvolta o parte de Adult, dar pentru a o creşte în interiorul nostru, e nevoie de exerciţiu şi efort conştient.
Ne folosim de capacităţi psihice înnăscute pentru a acţiona din poziţia Adultului, capacităţi la care putem lucra de-alungul vieţii, inclusiv în psihoterapie: gândirea critică, capacitatea de a rezolva probleme, capacitatea de insight, raţionamentul abstract, auto-observarea, auto-controlul.
Persoanele cu deficite în sfera funcţiilor executive (anticipare, planificare, organizare, inhibiţie cognitivă, reglare emoţională), care suferă de ADHD sau diferite tulburări de personalitate, pot avea dificultăţi în a-şi dezvolta şi activa partea de Adult, responsabilă de controlul impulsurilor şi de gândirea logică.
Părinţii pot creşte această parte în copiii lor prin încurajarea autonomiei fizice, prin diverse jocuri de strategie, prin şah, prin activităţi sportive care dezvoltă disciplina şi auto-controlul, prin încurajarea lecturii cât mai diverse şi prin exemplul personal.
În terapie, întâlnim adesea Copii neglijaţi emoţional care au dezvoltat un Adult exagerat ca mecanism de supravieţuire şi pe care îi recunoaştem după nevoia lor exagerată de a nu depinde de nimeni şi a se descurca singuri în cele mai grele situaţii, fără a cere ajutor sau a-şi permite să primească gesturi de iubire.
Adultul din noi ne ajută să supravieţuim şi să gestionăm situaţiile dificile pe care le traversăm, însă avem nevoie de celelalte părţi pentru a ne bucura de viaţă şi de relaţii care ne împlinesc.
Sănătatea psihică presupune ca toate părţile noastre să se completeze şi să se armonizeze în interiorul nostru, activându-se în mod optim şi flexibil, în situaţiile în care avem nevoie de ele.
Sper că acum ai o imagine mult mai clară a părţilor care există în interiorul tău şi pe care le poţi chema, atunci când ai nevoie de ele. Desigur, noi suntem infiniţi în complexitatea noastră şi oricând putem găsi alte şi alte bucăţi de Sine, care întregesc marele puzzle care suntem.
Dar fiindcă subiectul de astăzi a fost Adultul interior şi cum îl putem recunoaşte şi creşte, te invit acum să te gândeşti la trei persoane din viaţa ta care au reuşit să depăşească situaţii grele: ce trăsături şi resurse (interioare) crezi că le-a ajutat?
Ce comportamente şi atitudini faţă de dificultăţi, ai observat la ele? Care sunt valorile după care crezi că se ghidează şi ce mesaj sau sfat general, ţi-ar transmite fiecare dintre ele? Te invit să aşterni în scris atât întrebările cât şi răspunsurile, ca să poţi reflecta oricând la ele. Eu aştept cu interes ca de obicei, răspunsurile dar şi întrebările tale, în secţiunea de comentarii.
Nu uita să dai share dacă ţi-a plăcut acest articol şi să te abonezi la newsletter, ca să rămâi la curent cu articolele pe care le pregătesc pentru tine!
Te îmbrăţisez,
Monica
Comments