top of page

Eşti perfecţionist? Atunci poate ai un Părinte extrem de critic


A man in front of a fireplace
- “But what is perfection? It is the vanishing point at the end of an endless road, it is the mirage that continuously moves out of our reach, it is the last rung of a circular ladder.” -
  Paolo Maurensig, Canone inverso                                 


 

Încumetându-ne să intrăm în spaţiul nostru psihic, care are numeroase camere, am observa de data aceasta un loc parcă încremenit în timp. Pe pereţii unei încăperi grandioase, atent decorate, atârnă aproape intimidant, regulile pe care le respecta toţi cei din casă, însă mai ales copiii, de frica pedepsei.


Aici, ordinea şi curăţenia sunt la mare cinste, nu zăreşti niciun fir de praf alunecând leneş, pe mobila din lemn masiv. E linişte, căci pentru copii, e ora temelor, iar munca disciplinată, necesită concentrare. În faţa ta se întinde o bibliotecă impresionantă, cu tomurile de "trebuie", de "nu" şi de "aşa da", pe care răsfoindu-le, le recunoşti, deşi paginile lor îngălbenite, vorbesc despre frici demult uitate. Această cameră este locul Părintelui Critic.



Scriam în articolele anterioare, despre Copilul interior, cum recunoaştem această parte a noastră, ce provocări apar atunci când nu suntem în contact cu ea sau atunci când o respingem şi ce putem face pentru a ne apropia mai mult de el, ca să putem privi viaţa prin ochii curioşi ai Copilului.

Astăzi voi continua să scriu despre o altă parte importantă a noastră, adesea temută, dar deopotrivă iubită. O mai cunoşti sub numele de Critic interior sau de Supraeu, dar mie îmi place denumirea de Părinte Critic, pentru că ne relevă atât de frumos în terapie, cum stă treaba în acest univers psihic de păpuşi.


Cine este până la urmă, Părintele Critic?



Când spunem Părinte Critic, ne referim la acea parte din personalitatea noastră, care cuprinde gândurile, emoţiile, trăirile şi comportamentele pe care le-am preluat în copilăria mică, de la unul sau ambii părinţi şi care conţin mesaje despre moduri de a fi sau a acţiona, pentru a fi în siguranţă sau demni de iubire.

Încă de mici am exersat Părintele pe păpuşi, animale sau pe fraţii mai mici. Le-am spus ce n-au voie să facă, să spună şi unde să nu se urce. Îmi amintesc şi acum un coleg de gradiniţă, strigând la educatoare, "Doamnaaa, a vorbit cu chiloţi!", aşteptând mândru de el, să se facă dreptate. Atunci când în vacanţă, mă jucam cu copiii pe stradă şi aveam oră de intrat în casă, am înţeles mesajul, când încercând să intru în curte, am găsit poarta închisă cu cheia. Cât a trebuit să sun la sonerie!

Cu o listă mai lungă sau mai scurtă de reguli, tăcut, vulcanic sau agresiv, şi tu l-ai întâlnit pe Părintele Critic, care treptat şi pe nesimţite, şi-a însuşit o încapere proprie.


Ştim că partea noastră de Părinte Critic este activă, atunci când:


Ne implicăm în activităţi cu scopul de a ne perfecţiona şi a obţine rezultate favorabile
Avem aşteptări de la noi şi de la ceilalţi, de rezultatul cărora adesea depindem, pentru a ne simţi bine
Ne judecăm pe noi şi pe ceilalţi pentru atitudini şi comportamente pe care le considerăm greşite şi rele
Ne criticam şi îi criticam pe ceilalţi, apelând adesea la etichete şi judecaţi de valoare
Ne implicăm în activităţi de conducere, de educare sau de menţinere a ordinii sociale
Ne asumăm responsabilitatea în locul celorlalţi, deoarece nimeni "nu face lucrurile mai
bine ca noi"
Aderăm, uneori rigid, la anumite seturi de reguli şi valori morale, după care ne ghidăm în viaţă
Simţim furie, atunci când ceilalţi nu respectă aceleaşi reguli şi valori ca noi
Trăim sentimente puternice de vinovăţie, ruşine şi teamă, atunci când nu reuşim să ne ridicăm la nivelul
propriilor noastre aşteptări


Intrând în această cameră, cauţi cu grijă un loc în care să te aşezi, fără să deranjezi vreun lucru. Poţi alege să citeşti, să cânţi la un instrument sau să te pregătesti pentru concursul important care urmează. Cu o condiţie: să fii cel mai bun!



Ştim că ne protejăm de partea noastră de Părinte Critic, atunci când:


Supra-compensăm propria judecată prin comportamente considerate corecte, morale sau bune
Le cerem celorlalţi să trăiască după standardele noastre
Facem tot ce ne stă în putinţă, pentru a fi "mulţumiţi cu noi înşine"
Căutăm să semnalizăm şi să pedepsim comportamentele care intră în contradicţie cu valorile noastre
Protestăm împotriva figurilor de autoritate
Sfidăm regulile urmate de ceilalţi, de dragul opoziţiei
Anulăm autoritatea externă, considerându-ne auto-suficienţi
Ne angajăm în comportamente contra-dependente, pentru că nu avem încredere în ceilalţi


Copleşit şi totodată fascinat de puterea Părintelui, înveţi repede că pentru a rămâne în prezenţa sa, e nevoie de complianţă şi merit. Te vei strădui poate, din ce în ce mai mult, să fii demn de a păşi în această cameră, să petreci mai multe ore învăţând sau exersând. Îţi imaginezi cum într-o bună zi, aceste eforturi îţi vor fi răsplătite, iar trofeele pe care le vei obţine, vor fi aşezate la loc de cinste, în frumoasa biblioteca a Părintelui tău, acum mândru şi primitor.

Însă nu mereu Părintele Critic stârneşte admiraţie. Uneori ceea ce naşte este furie împotriva autorităţii sale tiranice. O fire mai rebelă te-ar putea face să refuzi să îndeplineşti aşteptările absurde, de perfecţiune şi submisivitate. S-ar putea să refuzi să mai intri într-o încăpere în care nu poţi nici să sughiţi şi în care natura moartă, pare a fi mai importantă decât tot ceea ce este viu.

Câteodată, durerea faptului de a nu fi bineveniţi în toată imperfecţiunea noastră este atât de mare, încât am lăsa satisfăcuţi, să domine haosul şi să vandalizeze complet încăperea.


Ce se întâmplă dacă avem un Părinte extrem de Critic?


Ne este greu să delegăm sarcini, astfel că ne asumăm mai multe responsabilităţi decât putem duce
Suntem mai înclinaţi spre suprasolicitare şi burnout
Suntem mai sensibili la stres şi în timp, la probleme de sănătate
Avem dificultăţi în a ne relaxa sau a lua pauză
Privim eşecurile ca pe o dovadă a lipsei noastre de valoare, ceea ce ne predispune la tulburări afective
Avem tendinţa să procrastinam, lăsând des sarcinile pe ultima sută de metri
Ne confruntăm cu anxietatea de performanţă, care ne blochează resursele şi iniţiativa
Relaţiile de cuplu şi cele cu copiii noştri, sunt distante şi reci, fiindcă apelăm des la critică şi vedem peste tot greşeli
Ne este greu să tolerăm defectele celorlalţi, ceea ce ne predispune la singurătate
Suntem preocupaţi să controlăm situaţiile, persoanele şi rezultatele, ceea ce îi face pe ceilalţi să ne evite
Trăim adesea sentimente de furie, vinovăţie şi ruşine
Uităm să ne bucurăm de ce avem, căci suntem prea focusaţi pe ce ne-am dori să obţinem


Te vei întreba probabil, dacă avem cu adevărat nevoie de Părintele Critic şi de ce nu facem tot ce putem să scăpăm de el? Deşi cuvântul "critic" este destul cât să ne provoace o oarecare respingere, adevărul este că avem nevoie de această parte din noi, pentru a ne asigura nu doar acceptarea în familie, dar şi o bună convieţuire cu ceilalţi în societate, succes în profesie sau supravieţuirea în condiţii extreme.

Cei care sunt şoferi ştiu că atunci când ies cu maşina pe şosea, se încred în faptul că ceilalţi vor respecta aceleaşi reguli de circulaţie, reguli fără de care ar exista nu doar haos, ci şi accidente, ambuteiaje şi multă frustrare. Şi mai ştiu şi că dacă nu respectă aceste reguli, vor primi amenzi. Părintele Critic este, în cele din urmă, o instanţă morală menită să asigure că impulsurile noastre inconştiente, sunt ţinute sub control.


Fie că ai un Parinte interior extrem de Critic sau nu, merită să ştii că:


Este o parte importantă pe care o avem fiecare din noi şi care s-a dezvoltat pentru a avea grijă ca tu să rămâi în siguranţă şi să ai parte de atenţia, iubirea şi grija celor din jur.
Avem nevoie de Părintele Critic, pentru a ne oferi structură, limite şi siguranţă.
Ca în cazul oricărui exces, o parte prea puternică şi activă, le eclipsează şi blochează pe celelalte, cu care adesea intră în conflict.
Sentimentele puternice de vinovăţie, sunt un semnal că ne judecăm pentru ceva.
Cu cât Părintele Critic este mai puternic, cu atât anxietatea din spatele lui, e mai puternică.
Părintele Critic nu este singura parte de Părinte pe care o avem, dar este cel mai des activă.
Scopul terapiei nu este să elimine Părintele Critic, ci să rezolve conflictele pe care le-am dezvoltat în noi, analizând mesajele pe care le-am primit în trecut şi alegând, conştient de această dată, ce este benefic să păstrăm în prezent.


Acum că ai aflat mai multe despre Părintele Critic, te invit să reflectezi asupra lui şi a mesajelor cu care el apare: ce judeci la tine, dar la ceilalţi şi în ce fel crezi că ţi-a fost de folos acest lucru, când erai copil? Dar acum, ca adult? Aştept cu interes răspunsurile dar şi întrebările tale, în secţiunea de comentarii.

Nu uita să dai share dacă ţi-a plăcut articolul şi să te abonezi la newsletter, ca să rămâi la curent cu articolele viitoare!


Cu bine,

Monica


75 afișări1 comentariu

Postări recente

Afișează-le pe toate

1 Comment


cristinedelcu014
acum 6 zile

Cred că ar trebui să învățăm să gestionăm mai bine proăpriile eșecuri. oricum, artcolul este foarte bun.

Like
bottom of page